·༻ Apuseniii de poveste - TABERE ༺·

Prea-iluminați neofiți,

 

Toți suntem învățăcei în școala vieții!

Descoperind Învățătura YnxologicăȘtiința despre suflet ș trup de la traco-geto-daci, Morfosophya și Endobiogenia am înțeles odată pentru totdeauna că rămânem învățăcei pe tot parcursul vieții, învățăcei care, deși ajung maeștri pentru alții sau se perfecționează în diferite domenii educaționale, în confruntarea cu Natura, statutul rămâne cel de neofit așa cum se decriptează din codexul Legilor Belagines: până la apunere când toată depunerea se metamorfozează în sfințire pentru om. (Dyatra, Grigoe Albu Gral)

 

De 8 ani trăiesc în sânul Naturii Divine și sunt producător de hrană. Îmi produc și îmi procur singură hrana și mărturisesc că este pe cât de greu, pe atât de împlinitor. Viața mea a îmbrățișat o cale 9, o cale pe care merg cu prudență, încercată fiind de numeroase provocări. Mulțumirea și satisfacția pe care le resimt trăind după Legile imuabile ale naturii mi-au permis să descopăr în mine puteri nebănuite, capacități ascunse dar și nenumărate frici. Viața la țară este o provocare permanentă care prinde contur de aventură și poveste. Niciodată, sub nicio circumstanță, întoarcerea la viața socială, sistemică sau ierarhică, nu va reprezenta pentru mine o opțiune! Frumusețea vieții trăită pe-un picior de plai și pe-o gură de rai te modelează și te recreează cum nimeni niciodată nu o va face, indiferent de metodele pe care ți le vinde societatea sau de tehnicile pe care ți le vinde un guru. Mâna măiestrită a kreației scrie în fiecare plantă vindecătoare, în fiece copac purtător de istorisiri înalte, pe orice deal străbătut la pas de căutătorul alchimist, în orice nemărginire muntoasă cucerită prin efortul tău și prin învingerea oricărei temeri de a fi singur pe lume, în frecvența mineralelor și în mioara purtătoare de grai. Privirea creatoare a Naturii se descoperă în ochii oricărui animal pe care îl păstorești, în vântul ce adie prin pădurile necuprinse și vorbitoare de limbi necunoscute, în mirosul ancestral al fânului pe care îl cosești ca într-un dans, în fiecare sămânță care crește din pământul roditor și rostitor de viu, în susurul vibrant al izvoarelor cu care îți ostoiești setea, în gustul fiecărui fruct pe care îl culegi cu bucurie, în sclipirea fiecărei pietre din praful drumului, în apusul Soarelui și în răsăritul Lunii.

 

Ancestralitatea Naturii divine este unicul remediu pentru maladiile și degenerările nemiloase ale vieții modernizate și tehnologizate. Descoperind Legile imuabile ale Naturii dar și Legile Belagines ale neamurilor străbune, descoperind gândirea morfosophică și leacurile plantelor, m-am înzestrat de har prin traiul simplu al vieții și prin analogicul conceptual al unui mod de gândire greu de înțeles de lumea exterioară, scriu astfel o poveste cât 1000.

 

În inima Apusenilor, omul nu construiește legi. Acia, legea este șoaptă de vânt în kuvânt. Acia, statornicia este viața iar viața ești tu. Acia, tu simți cu adevărat ce înseamnă să trăiești și să experimentezi cu toată ființa ta rostul existenței. Acia, tu ești stăpânul tău. Acia nu există sclavie, ci doar slavă adusă Naturii. Acia, cerul vorbește cu tine, munții îți vorbesc, apa îți vorbește. Acia, este datul dat prin dotă. Acia, traumele se dizolvă, rănile se cicatrizează, neîmplinirile dispar. Acia, tu ești măiestria cu care Kreația își scrie povestea.

 

Apusenii sunt munții cu care a debutat cartarea spațiului carpato-danubiano-pontic, cartare care se definitivează în Munții Buzăului. În Apuseniii de poveste eu îmi scriu povestea vieții, poveste pe care o împărtășesc exclusiv cu cei care conștientizează mega-efortul pe care l-am depus în păstrarea și valorificarea a tot ceea ce mi-a fost dat ca dotă: limbajul traco-geto-dac. Anul 2026 este timpul prielnic pentru a scrie o poveste 9. Anul 2026 poate fi și anul rescrierii poveștii tale!

 

Gândind astfel, declar deschis, începând cu iunie 2026, sezonul taberelor în Apuseniii de poveste! Taberele se vor desfășura în conformitate cu programul lingvistic extras numeno-numeric din semnificațiile anului 2026. Astfel, am creat 3 tabere pentru publicul larg, tabere în care tu ai posibilitatea să te înscrii. În tabere vom învăța din măreția Legilor Belagines dar ne vom și delecta cu dansuri genomice, cu drumeții în puncte energetice de mare putere a Munților Metaliferi, cu vizite la ferme și în gospodăriile moților înhăruiți prin hărnicie, ne vom minuna de rețetele Zababei Ghyna și de biogenetica întineriri prin știința ynxologică, ne vom uimi de frumusețea munților minerali, de poveștile istorice și de darurile pildice ale străbunilor păstrate din neam în neam ca învățătură tainică para-antropologică și magyacă încrustată în rhune dar ocultată de ocrotitori pentru conservarea ei în timp și ne vom măiestri endobiogenetic prin învățarea plantelor, culegerea și prepararea leacurilor. Ne vom trata cu hrană paleo-regească și apă vie, ne vom îndritui cu cunoaștere și ne vom măiestri depășind încercări de putere, vitejie, înțelepciune, forță fizică și exercițiu mental. Ne vom vindeca unii pe alții rostind istorisiri ale trecutului în jurul focului sacru, tratând feminitatea și masculinitatea, ne vom trata dezvăluindu-ne destinul măreț al neamului atlant despre care istoria vremii nu s-a catadixit a ne învăța. Ne vom descoperi unii pe alții și ne vom împrieteni cum nimeni niciodată nu a făcut-o, pentru că adevărul nu stă decât în întovărășire. Ne vom ajuta unii pe alții schimbându-ne drumul sau întărindu-ne statornicia. Vom învăța ce nimeni niciodată nu ne-a învățat ca date ontologice, istorii tăinuite, medicină străbună, rituri, terapii și meșteșuguri pentru trup și suflet. Vom descoperi moștenirea genetică în descifrarea miturilor și a leacurilor, în interpretarea semnelor și a cuvintelor și în descifrarea răbojului personal după nume, loc și naștere. Vom învăța să descifrăm asemeni unei inteligențe superioare zapaxul răbojării pentru a ne descoperi menirea și energiile superioare care ne construiesc drumul dar și energiile inferioare care ne sabotează idealurile, sănătatea mentală și armonia interioară. Toate acestea le vom face împreună, pentru că doar împreună ne vom desăvârși!

 

Taberele din Apuseniii de poveste sunt transformatoare și sunt primul pas în învățătura supraviețuirii și individualizării! Venim neofiți și plecăm maeștri ai vieții! În taberele din Apuseniii de poveste devii maestrul vieții care trebuie să fie, o poveste pe care tu singur o scrii cu mâna îndivinată a Naturii Umane despre care devașii au runat în Dyatra!

 

CE SUNT ȘI CE NU SUNT TABERELE DIN APUSENIII DE POVESTE !

 

Taberele din Apuseni nu sunt tabere turistice, nu sunt retreat-uri de spiritualitate lugubră și irositoare, nu sunt tabere de ecologizare a spațiului și nu sunt retreat-uri ale falselor speranțe! Taberele din Apuseniii de poveste nu sunt disponibile celor care vor să își valideze preconcepțiile sau învățăturile contingente și distorsionate achiziționate cu sudoare de la cei nechemați. Taberele din Apuseni nu sunt tabere dogmatice ca dogmatic medicale, dogmatic religioase, dogmatic spirituale, dogmatic ezoterice. Taberele din Apuseniii de poveste 2026 sunt tabere construite pe conceptul inițiat al Dochiei. Ne dezbrăcăm de cele 9 haine pentru a ne acoperi, inițiere după inițiere, de cele 9 cojoace dochiene precum kojok în ko & ok, oglindirea cerescului în materie, ca oglindire a eter în ter. Profesorul Grigore Albu Gral, pe care din nefericire romynul nu-l cunoaște, se exprima: Inițiatica nu se face în condiții de apartament și privind la televizor. Inițiatica se face în condiții severe, în spații unde există doar vitregia naturii înconjurătoare. N-avem decât să ne înămolim ca să-l înțelegem pe Dumnezeu.

 

În conformitate cu temele principale și natura participanților, taberele se vor contura. Temele principale ale celor 3 tabere deschise publicului sunt : ASTROLOGOSUL GETULILOR, ȘTIINȚA OCULTĂRII, ISTORIA FEMEII DE LA MALLEUS MALEFICARUM PÂNĂ ASTĂZI, ȘTIINȚA PLANTELOR GRĂITOARE DE LA STRĂBUNII DACI, NUMENO-NUMEROLOGIA, LEGILE BELAGINES. Materia de sudiu a taberelor va conține temele principale dar fiecare tabără se va concentra mai mult pe una dintre teme în conformitate cu natura grupului, cu necesitățile grupului și cu capabilitățile lui. În consecință, tabăra se va adapta la îndeplinirea dezideratelor propuse prin învățătură, jocuri mentale în câmp deschis, exerciții intuitive, competiții fizice și intelectuale, activități de anduranță și creativitate la care se adugă materia de studiu.

 

LOCURILE la taberele din Apuseniii de poveste 2026 SUNT LIMITATE. Când spun că sunt limitate nu mă refer la sintagma standard pe care fiecare o afișează în descrierea evenimentului său pentru a determina oamenii să se înscrie sau pentru a da omului impresia că este un eveniment ales, ci dimpotrivă, locurile sunt limitate tocmai datorită HRANEI. Hrana va fi de o calitate superioară și cu această expresie nu mă refer la o hrană rară pe piață, ci la o hrană rară prin modul în care a fost obținută. Hrana va fi în exclusivitate din sânul naturii, crescută, preparată și cultivată după legile imuabile ale naturii. Carnea este păscută pe pășunile cuprice ale Apusenilor, laptele este muls curat și obținut de la cele mai prolifice văcuțe, căprițe și măgărițe, ouăle sunt de aur, obținute de la păsări păscute și crescute în libertate. Produsele adiacente ca smântâna, laptele acru sau iaurtul, untul, cașcavalul, slana, cartofii, napii, fructele, legumele, mierea sunt obținute cu mare sârg și muncă, o muncă continuă, susținută și dedicată, care le transformă în hrană înhăruită. De aceea, pentru a asigura o hrană de o asemenea acuratețe este nevoie de efort fizic și material extrem. În acest sens, numărul subiecților la o tabără nu poate depăși 10 oameni. Deci, LOCURILE SUNT EXTREM DE LIMITATE. În plus, HRANA ESTE GRATUITĂ. Da, ai citit corect ! Hrana și cazarea sunt gratuite. Contribuția pentru tabără reprezintă exclusiv învățătura.

 

Hrana și cazarea sunt gratuite, precum și leacurile pe care subiectul le consumă pe timpul taberei. Fiecare va consuma cât își dorește și cât îi permite stomacul. Subiecții vor fi tratați cu hrană tămăduitoare în care se includ tratamente de orice gen, obținute din rețete vechi, care stau la dispoziția fiecăruia la discreție, gratuit. Toate bunătățile paleo-regești vor fi la discreție, oferite cu dragoste și prețuire pentru toți cei care ne vor călca pragul în vara lui 2026! Apa de consum va fi structurată. Pe parcursul taberelor apa consumată va fi de mare puritate și va fi, de asemenea, gratuită. Sarea este oferită oaspeților noștri gratuit. În cadrul taberelor și retreat-urilor se va consuma sare de 4 tipuri, printre care și cea mai veche sare din România. Apa utilizată la dușuri va fi apa proaspătă de fântână și de ploaie. Toaletele sunt paleo-regești.

 

Temele și subiectele abordate în taberele din Apuseniii de poveste

Ce vom învăța, ce vom descoperi, cu ce ne vom investi în taberele din vara anului 2026 în Apuseni ?

 

Vă ofer o imagine succintă despre învățătura pe care o veți achiziționa pe timpul taberelor ! Chiar dacă tema taberei este specifică, învățătura va fi structurată pentru a cuprinde o cantitate impresionantă de informație. Deși am fost educați să separăm domeniile de cercetare și, de exemplu, să studiem sănătatea trupească în medicină iar sănătatea mentală în psihologie, elementul care leagă cele două domenii este apa. Deci, numeroase domenii ce cercetare vor fi incluse în învățătură pentru că numai imaginea de ansambul ne oferă cauza maladiei sau disfuncției. Iată care sunt domeniile de cercetare din care vom extrage învățătură !

 

  1. Sursa maladiilor este în mediul anti-viață al orașelor și în mediul anti-om al dogmelor medicale, religioase, spirituale și educaționale.

 

Taberele din Apuseni sunt esențiale pentru oamenii care au încercat să se trateze prin medicina alopată sau medicina spiritual-ezoterică dar au constatat că rezultatele nu sunt cele scontate. Taberele create de mine sunt exclusiv pentru cei care au atins punctul de conștientizare a faptului că dincolo de orice rugăciune, orice pastilă sau orice afirmație pozitivă, există un ceva care nu a fost atins de niciunul dintre programele pe care și le-au însușit. Medicina alopată are rolul său ca și rugăciunile sau tehnicile spirituale dar nimic nu poate înlocui Legile imuabile ale Naturii, legi pentru care nu există înlocuitori artificiali. Înainte de a fi îmbolnăviți de substanțe, am fost îmbolnăviți de credințe limitative. Limita unei credințe este comerțul. Întrebarea care se desprinde este : Ce ni se vinde odată cu acest concept? Ce vinde medicina? Pastila. Ce vinde spiritualitatea? Digitalizarea. Ce vinde religia? Spiritualiatea. În asemenea condiții, învățătura predată în tabără va oferi pârghiile pentru a elibera omul din închisoarea conceptuală pentru ca, în partea a doua a procesului, să ne dedicăm cu acțiune și dragoste de viață și de oameni, procesului de reconstrucție organică și de recâștigare a armoniei pierdute.

Regenerarea pancreasului depinde exclusiv de hrană. Fikatul este plămăditorul care te va regenera, cu condiția exclusivă de a dispune de materia primă din care să producă bio-glucoza. Vindecă fikatul și chimia ființei se va modifica! Conceptele sunt comprehensibile și noi deținem informația pentru că noi toți căutăm să ne menținem sănătatea și integritatea mentală. Cu toate acestea, simțim că ceva ne scapă și că există un comerț conceptual în toate dietele sau stilurile de viață pe care le adoptăm.

 

Taberele din Apuseni sunt vitale pentru cei care și-au pierdut fikatul și pancreasul, pentru cei care au fost încercați de maladii multiple bazate pe incapacitatea organismului de a DIGERA & ABSORBI, lipsa producerii HORMONILOR, ÎMBĂTRÂNIRE PREMATURĂ, DEREGLAREA SISTEMELOR DE NEUROTRANSMISIE CEREBRALĂ, VĂTĂMĂRI GENETICE, MALADII EREDITARE, CANCERE și CARENȚE MINERALE & AMINOACIDALE care conduc la o serie impresionantă de maladii asociate și complicații interne care în medicina clasică nu-și găsesc explicație. Diabetul este maladia secolului care se manifestă în mod surprinzător prin incapacitatea creierului de a produce neurotransmițători. Medicația pentru diabet afectează sistemul serotosinergic, o complicație extrem de gravă de care omul modern nu este conștient. În plus, celulele organismului uman sunt dependente de insulină pentru a funcționa. Majoritatea sistemelor organismului, de asemenea, sunt dependente de proprietățile insulinei pentru a-și îndeplini funcțiile. Modul în care apa și glucoza se leagă la nivel molecular constituie misterul sănătății umane. Patologia este glucoză în apă. Descifrând conceptul enunțat de cel mai mare doctor din lume, doctor pe care îl vom descoperi în cadrul cursurilor taberei, și beneficiind de logica imuabilă a naturii, vom desrădăcina odata pentru totdeauna dogmele medicale care au ucis omul de-a lungul istoriei, pășind astfel pe drumul unic al regenerării celulare și al încetinirii procesului de glicare sau îmbătrânire. Diabetul este maladia îmbătrânirii premature, maladia sărăciei la toate nivelele, este maladia omului modernizat, robotizat, îndoctrinat, medicalizat și credul.

 

ADN-ul uman este o proteină, o proteină aminoacidală care rostește. Acidul dezoxiribonucleic este cel care vorbește în tine. În ADN-ul uman sunt înscrise alfabetul ființei și mecanismul divin de citire. Bio-logosul ca biologie și hio-logosul ca impuls primordial al viului sălășluiește în proteina cu care tu ai fost înzestrat să fii după kipul și asemănarea iconică a Creatorilor. Proteina este o poveste scrisă în ADN-ul tău de la primul organism unicelular zămislit în Oceanul planetar sărat și până la organismul complex care ești tu. Nu este o istorie a speciilor, nu este o superstiție, în sensul în care nici explicația științifică dar nici cea creaționistă nu sunt complete, ci mai degrabă o marcă a unei cercetări care, fie va încorpora ambele concepții despre facerea și apariția omului, fie le va separa definitiv și irevocabil în viitor.

 

Înțelegerea omului și a lumii pornește de la kuvânt. Și dacă astăzi suntem întratât de confuzi și de împărțiți de ideologii, dogme științifice și medicale, religioase și metafizice, este pentru că am separat Natura de Dumnezeu, Omul de Natură și Natura de Kuvânt. Omul vorbește despre Dumnezeu și se amăgește că vorbește cu Dumnezeu. Se amăgește pentru că dialogul se realizează prin intermediari, prin sisteme, prin mecanisme create de dogmatici, prin ideologii efemere, prin instituții spiritualizate, prin învățături uniformizatoare, prin școli religioase. Amăgirea este observabilă doar în momentul în care omul, lovit de o maladie, lovit de un eșec, lovit de suferință, lovit de sărăcie fie ea și creatoare, lovit de durere, de neîmplinire, de iluzia unei vindecări, se trezește și începe să caute de unul singur ceva, ca altceva, care să îl repună pe kalea plenitudinii și a împlinirii. Omul a uitat că între el și kreație este Natura. Natura este vasul de kuvânt în care se înscrie rostitor instrumentul suprem al divinului ca « la început a fost kuvântul »! Separat de Natură, omul iluzionează într-un mediu artificial care i-a deteriorat genetica, ADN-ul, kuvântul proteic. Cu o asemenea conștientizare, omul se va întorce la Natură ca fiind unica sa natură umană.

 

Taberele vor fi presărate cu cele mai delicioase produse de origine animală și vegetală, cu cele mai prețioase produse ale gândirii, cu cele mai complete produse ale tradiției ancestrale strămoșești, cu cele mai spectaculoase drumeții și cu cele mai desocultate produse ale istoriei dace ca moștenire de acia ca Dacia unde rostea gura de rai a Pan-creasului ca zeu plămăditor de la Piscul An!

 

  1. Tratament cu apă și kuvânt prin 9 forme ale apei. Misterul apei structurate hexagonal și prelungirea vieții!

 

Managementul apei la nivel planetar este o problemă vitală, de care, din nefericire, omul modern nu este conștient. Apa, miracolul uitat, nu este prioritate pentru o societate modernă care își trăiește viața după tendințe, aparențe și politici ce favorizează exclusiv oligarhii. Omul a fost manipulat prin educație să considere apa un element banal, uitat, dar fără de care, paradoxal, viața nu ar exista. Pe măsură ce importanța apei a fost minimalizată prin educație, a fost înlăturată din medicină și metafizică. Metafizicianul antic care a înțeles rolul și rostul apei în procesul vieții a fost Thales din Millet, părintele științelor, care a așezat APA în centrul universului uman ca unic principiu al existenței. În era modernă, profesorul Marc Henry constituie ultima redută revoluționară care ne permite să descoperim că apa este zeița vieții. Din 2025 sunt membru fondator al Institutului Marc Henry și învățătura acumulată în cadrul institutului a revelat secrete vitale despre rolul apei în sănătatea fizică și emoțională a ființei umane.

Apa este investită cu zapaxurile adeneice ale vieții iar viul își datorează existența exclusiv apei. Apa este un imens calculator în care s-au înscris de eoni memoriile ancestris ale timpului evolutiv. De aceea, apa nu se reduce la formula H2O, APA ARE PROPRIETĂȚI INCOMPATIBILE CU FORMULA SA CHIMICĂ. În absența apei nu este posibilă încarnarea iar trecerea de la non-materie la materie se realizează exclusiv prin intermediul apei.

Știința despre suflet și trup de la traco-geto-daci ne istorisește povestea despre Zalmoxis, Marele Preot, cu rădăcini atlante, care a creat învățătura sacră a Kogayon-ului sprijinindu-se pe 2 elemente: apă și metal. Istoria apei și istoria kuvântului este chivotul ca întregire a Științei despre Viață.

 

Vom descoperi un nou chip al științei, al cercetării, al medicinei, al ancestralității și al sacrului, rememorând povestea apei. Miturile esențiale, cosmogoniile și antropologiile pe care se sprijină astăzi educația, relevă marele secret care a fost tăinuit omului, APA & FORMELE SALE. Vom înțelege modul în care lumina se înscrie în corpul uman și încarcă celula, vom descifra secretul MEMORIEI APEI din perspectiva cercetărilor Școlilor Rusești și ne vom îmbogăți cu știința codurilor neurolingvistice prin cele 9 forme ale apei. Vom căpăta o imagine total diferită a conceptului de EMOȚIE deoarece emoția este o consecință a calității apei intracelulare. Ne vom sprijini cercetarea pe Știința despre suflet și trup de la traco-geto-daci pentru a revela concepte spirituale ca suflet întrupat și trup însuflețit. Taberele vor fi transformatoare pentru cei care consideră că maladiile au cauze spirituale și care au o nevoie stringentă de a-și explica, prin intermediul cauzei spirituale, efectul ca boală, suferință sau neîmplinire.

 

Taberele vor fi presărate cu apă vie de puritate 0, cu apă sub formă de cristal solid, cu apă sub formă de H3O2, cu apă sub formă de metal. Vom descoperi cele mai vechi documente din istoria umanității ce datează de la anul 540 î.H. despre apă ca elixir, ca medicament, ca tratament pentru 99% din maladii.

 

  1. Cultivarea telepatiilor pentru maeștri, inițiați și pedagogi lumești prin Știința ocultată a Kogayonului! Gogia este învățătura sufletului întrupat și a trupului însuflețit. Alfabetul rhunelor. Teleportarea.

 

Gândește-te profund dacă ai curajul și stoicismul să te arunci în aventura vieții tale! Vor fi tabere care te va amprenta și, cu dăruire și centrare, te vor transforma în magician. Rolul învățăturilor este de a valorifica și potența ceea ce tu ești, știi, intuiești dar, din varii motive, ți-a fost imposibil să manifești. Fie că vorbim de starea de sănătate sau activarea unui talent, a unei învățături, a unei priceperi sau realizarea ta din punct de vedere material scalar, taberele sunt concepute să potențeze, să crească și să contureze până la definitivare, ceea ce tu ești! Sunt învățături care pun punctul pe i, iar i-ul este A 9 TREAPTĂ A ÎNȚELEPCIUNII.

 

Școala Stoică este o învățătură care a reparat interiorul omului și stă ca bază pentru tot ceea ce noi învățăm astăzi ca spiritualitate și dezvoltare personală! Însă, timpurile pe care le trăim ne determină să înnoim metodologia și managementul resurselor vieții tocmai datorită faptului că vremurile s-au schimbat iar dacă vremurile tind către o direcție nouă și omului îi va fi mai bine acordându-se după muzica noii ere. Paradoxul este că înnoirea presupune două elemente care se regăsesc în contradicție: primul element este viitorul iar cel de al doilea este trecutul. Da, ai intuit bine! Pe măsură ce omul se modernizează și se adaptează viitorului, se aruncă înainte în viitor pentru că vremurile aparțin viitorului și pentru că există necesitatea adaptării la schimbările pe care le impune timpul ce va veni cu tot ce presupune el, pe atât de logică este și cufundarea în trecutul mai îndepărtat, în trecutul originilor noastre, în moștenirea ca validare temporală. Este un paradox pe care dacă îl stăpânești devii învingător prin adaptare, sincronizare, orientare, valorificare, manifestare și aliniere. Nu vremurile vin după om, ci omul vine după vremuri, o sintagmă suficientă care te va elibera din atitudinea de victimă. Mai precis, te va susține în definirea unei noi direcții de viață și de valorificare a resurselor tale interioare.

 

Cultivarea capacităților de adaptare și creștere profesională, de adaptare la cerințele sociale și tendințele universale, metodele de întregire a sferei de decizie și acțiune, tehnicile de îmbogățire a bagajului informațional și metodic, pârghiile pentru stimularea creativității care îți vor modela profilul de lider, profilul de inițiat, profilul de specialist, profilul de învățător, profilul de om coerent, statornic, liber, inspirat, convingător, admirabil, demn de urmat, se regăsește în PATII.

 

PATIILE SUNT MOTORUL REUȘITEI ÎN VIAȚĂ. De la manifestarea simPATIEI, antiPATIEI până la cultivarea telePATIEI și mai departe până la cele mai surprinzătoare capacități extrasenzoriale și parapsihologice, patiile sunt para-capabilitățile individuale cu care fiecare om se naște. Tu știi și simți totul. Ești creat astfel de mâna divină care te-a modelat! Cu toate acestea, multe din talentele tale s-au pierdut prin educație, au fost îngropate de experiențele vieții, au fost nevalorificate, au fost anulate de credințele impuse de sistemele sociale. Ei, bine, tu simți că vremurile cheamă omul să se investească din nou în istoria timpului cu toate capacitățile sale uitate în parcursul istoric totalitarist! Oriunde privești în jur observi că timpurile cer abilități deosebite fără de care este din ce în ce mai dificil să supraviețuim!

 

Taberele sunt create special pentru valorificarea și reconstrucția patiilor tale, pentru valorificarea potențialului tău cel mai ascuns. Este timpul să te redefinești, să renaști, să te surprinzi pe tine însuți și pe cei din jur cu ceea ce descoperi și crești din interiorul tău!

 

Nu vor fi retreaturi pentru letargici, pentru cei care nu sunt dispuși să întrevadă schimbările din viitor, pentru cei care nu vor să ofere o șansă vieții! Reatreaturile din Apuseniii de poveste 2026 sunt pentru cei care vor trece de la învinși la învingători, de la victimă la non-victimă, de la o lume învechită la o lume 9.

 

Sistemul milenarist de predicere, Școala despre suflet și trup de la atlanți și învățătura Gogia ne vor susține în atingerea scopului trasat. Clar-gândirea bazată pe semantică îți va conferi abilitățile de care tu ai nevoie pentru a te orienta în viață, în lume, în tine. Sistemul rhunelor va deveni fascinația dar și principalul instrument de orientare pe calea menirii tale!

 

Ce sperie cel mai mult o ființă umană? Incapacitatea de a-și îndeplini menirea! Și pentru că nu ești pe calea menirii, nimic nu este cum ai dorit tu să fie! Nu vreau să îți spun mai multe tocmai pentru ca expunerea învățăturii sacre să producă în tine și bucuria începutului dar și surpriza misterului! Tot ce îți dezvălui este: Gogia va deveni știința viitorului, va deveni arma divină a omului în lupta cu ne-omul! Atât ! Restul îl deduci…

 

  1. Biogeneză mitocondrială pentru vindecarea trupului și viogeneză neuronală pentru vindecarea mintologosului. Tratează-ți mitocondriile regește! Tratează-te cu tinerețe! Școala Milenaristă & Școala Milesiană, kagyo-magye din perioada pre-creștină

 

Taberele din vara lui 2026 sunt pentru tine, tu cel care ai căutat neobosit informație de calitate pentru a-ți reface sănătatea și mentalul. Dacă înregistrezi maladii, dezechilibre la nivel hormonal, dacă te șimți deshidratat, răpus de o boală care durează de mult timp, dacă ești nemulțumit de aspectul tău fizic, dacă te simți îmbătrânit și lipsit de vitalitate, atunci taberele din Apuseni vor constitui cea mai de preț vacanță pe care tu ai achiziționat-o până acum în viața ta. Dacă te simți anxios sau te simți în dezacord cu tendințele vremii, dacă sufletul tău este trist și te presează să faci o schimbare de perspectivă, dacă nu mai simți bucuria vieții ca altădată, dacă aspectul tău emoțional este șifonat, dacă mintea este duală, confuzată și neîncrezătoare, taberele organizate în inima Apusenilor sunt vacanța transformatoare unde vei descoperi toate ingredientele necesare relansării unei atitudini diferite, optimizate.

 

Este evident că la baza unei minți creative și a unei inteligențe emoționale, stă o sănătate de fier. Este evident că la baza unei minți puternice și a unei inteligențe volitive, stă o echilibrare trup-minte-suflet, echilibrare pe care din ce în ce mai mult omul modern o caută în diferite sisteme, din nefericire trunchiate și incomplete. Tu trebuie să înveți să te tratezi, atât corporal cât și mental și emoțional. Sub nicio formă nu poți depinde la infinit de o persoană, de o instituție, de o forță superioară. Este necesară o maturizare, o împlinire pe care numai recăpătarea integrității trupești și sufletești ți-o oferă, cu atât mai mult în timpurile care vor veni.

 

Știința viitorului este constituită din conceptul de Biogeneză mitocondrială și Viogeneză neurologică. Știu! Sunt concepte noi! Sunt concepte noi pentru oamenii care au fost îmbuibați de educația sistemică, de programele educative limitatoare, de ideologiile dogmatic-medicale și dogamtic-psihologice. Știința programelor neuro-lingvistice sau NLP-urile ne învață că este imposibil să obții un rezultat, o schimbare, o revelație, o vindecare dacă nu există un cerebral sănătos (ca placă de memorie) fundamentul necesar oricărui calculator specializat pe gândire, pe gândirea vie. Respectarea codului neurolingvistic este esențială în programul de regenerare celulară și neuronală. Înalții Preoți Patriscieni din perioada pre-creștină, statorniciți la Basarabi și Durostorum au studiat și dezvoltat știința reconstrucției umane ca unic cod neurolingvistic înscris în ADN-ul ființei din spațiul carpato-danubiano-pontic și l-au păstrat în concepția sacră pe care noi astăzi o cunoaștem sub denumirea de credință dar care în timpurile imemoriale se denumea LUAREA ÎN STĂPÂNIRE DE LA LOCUL DĂTĂTORULUI. Conceptul de luare în stăpânire de la locul Dătătorului este credința ca lege, lege care se pliază pe structurile genetice și mentale ale poporului în conformitate cu spațiul geografic dar și holografic în care omul se naște. Ceea ce noi astăzi învățăm nu este spiritualitate pură. Spiritualiatea și-a pierdut puritatea prin adăugarea impresiilor și expresiilor celor care au predat-o de-a lungul timpului. Impuritatea sipitualității ne rănește astăzi și ne îndeamnă să credem că nu funcționează. Este imperios necesar să descoperim credința, spiritualitatea și învățătura sacre în formele lor complete, originale, pure, pentru ca rezultatele să fie cele pe care le așteptăm. Din această perspectivă, spiritualitatea din perioada pe-creștină, cea proliferată de înțelepții milenariști de la Basarabi și Durostorum pe care se bazează în sine educația de formare a spiritului Zeului Zalmoxis este esențială pentru inițierea procesului vital de purificare, proces la care ar fi trebuit să fie supusă întreaga spiritualitate din spațiul românesc. Însemnele, rhunele și învățăturile sacre lăsate ca moștenire de milenariști în spațiul credinței și cunoașterii românești sunt esențiale pentru a conferi o imagine despre modul în care funcționează codul neuro-lingvistic de reconstrucție a geneticii noastre. Codurile învățăturii sacre din perioada pre-creștină sunt legi universale, naturale, morale, medicale, semantice în absența cărora biologosul și viologosul nu funcționează.

 

Este, în consecință, un concept extrem de complex, special pentru oamenii care iubesc să lucreze cu concretul, cu logicitatea, cu date istorice, cu percepte antropologice, cu principii psihologice și parapsihologice, cu gândirea, cu rațiunea, cu natura umană și natura divină. Este un concept pentru oamenii care au atins o maturizare, care și-au construit propria imagine despre lume și viață și care năzuiesc să se perfecționeze, să se rescrie, să se desăvârșească. Este un concept despre lupta cu demonii tăi și cu umbre lor.

 

 

  1. Ordine feminine din istoria umanității și rostul degradării femeii prin dogme, educație și masculinizare. Psihologia feminității, o dispariție fără urmă! Femeia încotro? Ordinul Zababelor dizolvat prin Malleus Maleficarum.

 

Moraliatea este piatra de temelie a relației dintre femeie și bărbat. Moralitatea este însă un concept extrem de complex care surprinde percepte cu mult mai diversificate decât ca simplă opoziție a imoralității. Imorală este sucita egalitate dintre femeie și bărbat care a condus la exploatarea extremă a femeii și în mod special la pierderea rolului său esențial în familie, educație și conducere. Pentru a descifra concepte zalmactice de tratare a feminității este necesară o incursiune în istoria umanității de unde se desprind cele mai de seamă învățături din ordinele feminine create de-a lungul timpului. Femeia are nevoie de vindecare în aceste vremuri, vindecare de care depinde viitorul nostru ca umanitate și, în mod special, ca nație. Pe măsură ce femeia se vindecă, cuplul se vindecă. Când femeia iubește, prin iubirea ei, vindecă totul.

 

Lupta pentru putere a femeii începe cu lupta femeii pentru bărbat. Astăzi, femeia se luptă pentru bărbat prin intermediul tuturor psihologiilor relaționale pe care se străduiește să le adopte, a cosmetizării exacerbate și dăunătoare a înfățișării, prin intermediul eforturilor pe care le depune în a menține un bărbat în viața ei sau o familie. Femeia este astăzi calul de povară care se sacrifică până la maladie pentru a menține un echilibru. În această luptă, femeia pierde teren, se mutilează, își neglijează copii, face compromisuri, se auto-devalorizează. Femeia de astăzi suferă dar își acoperă durerea cu fard. Vindecarea femeii, a sacrului feminin, este vitală pentru nația română. Locul femeii, social, politic, religios, a fost ocupat de bărbat, de bărbatul instituționalizat care se bucură de binefacerile piramidal-ierarhice ale unei lumi masculine. Devalorizarea femeii a condus la pierderea bărbatului. El s-a împuternicit în fața femeii cu rang dar domnia sa nu va avea sorți de izbândă datorită încălcării Legilor Imuabile ale Creației și Naturii, legi care se construiesc din bivalență.

 

Moralitatea zalmactiană nu propovăduiește despre egalitatea femeie – bărbat, ci despre recăpătarea rolului și rangului pe care femeia le-a pierdut de-a lungul timpului. Ordinul Zababelor este o reminescență a Ordinului BeneGesserit, ordin divin în care femeile conduceau prin iubire, inteligență, cunoaștere, compasiune, moralitate și valorificare a patiilor. Povestea va fi rostită, povestea femeii din toate timpurile, va fi dureroasă de ca și cum ceva din tine ca femeie strigă timpul vindecării, dar va fi înălțătoare prin descătușarea de legile construite de masculinul care și-a pierdut sacralitatea. Bărbatul divin trebuie reconstruit. Bărbatul divin trebuie trezit. Bărbatul divin trebuie reînviat. Femeia este unica deținătoare a puterilor sacre ancestrale, singura investită de divinitate pentru a naște și renaște.

 

Este un concept de vindecare a femeii. Este un concept de vindecare a femeilor din familia ta. Este o învățătură prin intermediul căreia ne vindecăm întregul arbore genealogic feminin pentru a ne permite nouă însăne vindecarea. Vom simți eliberare, întinerire, regenerare. Vom simți că suntem pregătite să valorificăm potențialul genetic îngropat în adâncurile noastre cele mai profunde.

 

Este un concept pentru femeile care simt că a venit timpul să-și ofere o nouă șansă. Este un concept prin care femeile se vor înhărui cu învățătura care, ascunsă de bărbați de-a lungul istoriei, s-a transformat într-un deserviciu pentru ambele tabere. Femeia a dus crucea timpului și a devenit mântuitoarea care a îndurat greul vieții. Cu toate acestea, răsplata ei pentru întregul sacrificiu nu este pe măsura meritelor și sacrificiilor sale. Este timpul ca femeia să-și recapete feminitatea fără a simți teama că va fi învinsă, este timpul să-și recapete puterea fără să simtă teama că va începe războiul cu masculinul, este timpul ca femeia să simtă iubirea fără să se teamă că va fi dezamăgită. A fi femeie este o artă!

 

Metode de înfrumusețare a trupului, metode de vindecare a traumelor, metode de întregire a sufletului și metode de activare a energiilor creatoare feminine ne vor acompania pe tot parcursul desfășurării învățăturii. Este o reactivare de care și eu am nevoie ca orice femeie care are o memorie de 2000 de ani! Știu că și tu îți amintești!

 

  1. Să devenim proprii noștri VRACI! Învățătură ancestrală culeasă fitoterapeutic și endobiogenetic de la străbunii noștri tămăduitori din spațiul mediumnic al carpatului.

 

Medicina este apanajul oligarhilor. Medicina de astăzi este o rezultantă a farmacologiei desprinse din industria madicamentelor și a substanțelor de sinteză, altădată magia tămăduitoare a vrăjitoarelor ! Omul a devenit un experiment în mâna câtorva corporații care caută să reducă diversitatea și complexitatea umană la un pumn de pilule. Suplimentele alimentare sunt, din nefericire, o ramură a medicinei sintetice. Singura medicină care ne mai poate vindeca este Natura.

 

Învățătura este pentru cei care au înțeles că sănătatea este cel mai de preț bun pe care îl au și, în consecință, nu poate fi lăsată pe mâna medicinei de astăzi. Este o învățătură de inițiere în cultura strămoșească a leacurilor, remediilor și tratamentelor naturiste preparate din bogăția naturii. Culegerea plantelor, prepararea remediilor, fabricarea leacurilor și modul lor de administrare va fi tema principală a taberelor. În vară, natura ne oferă întreaga varietate și bogăție plantară pe care nouă nu ne mai rămâne decât să o valorificăm. Vom învăța care sunt plantele destinate să fie utilizate ca antibiotice naturale, plantele menite să vindece glandele, plantele care tratează cancerele dar și plantele care vindecă mintea și sufletul. Apuseniii de poveste sunt raiul unde plantele cuprice cresc din belșug sub lumina molcomă a Soarelui, cu hrana binecuvântată a izvoarelor pure și a solului metalic fertil. De la remedii pentru maladii infecțioase, boli degenerative, cancere, boli autoimune și până la constipație, abces, adenom, alergii, alopecie, anemie, artrită, chist, colite, dermatite, dispepsie, edem, fibrom, gastrită, gripă, hepatită, herpes, infecție, limfom, micoze, melanom, parazitoze, pancreatită, psoriazis, sindroame, până la cele mai profunde maladii emoționale și sufletești, natura are un leac pentru a remedia, trata și ameliora cu blândețe și în conformitate cu chimia organismului uman.

 

Nu orice plantă este pentru tine. Nu orice combinație de plante este benefică pentru tine. Microniomul tău este unic. Numele tău este unic. Numele tău rostește capacitățile cu care ai fost înzestrat dar și elementele de care ai nevoie. În consecință, conform răbojului tău, a numelui cu care ai fost investit și a codului localității, se stabilește harta ta de vindecare și de activare a tratării din interior. Care este planta care te tratează în conformitate cu ceea ce ești în codul genomic neurolingvistic ? O plantă este elixir pentru un individ dar poate, foarte bine, să fie o otravă pentru tine. De ce ? Simplu ! Suntem unici.

 

Sunt cunoștințe pofunde pentru oamenii care vor să devină vraci, vindecători și inițiați în magia remediilor naturale și pentru toți cei care au înțeles că în viitorul apropiat individul are nevoie stringentă de cunoașterea ancestrală a tratării prin intermediul remediilor naturale, divine, create de mâna îndivinată a Naturii.

 

Programul taberelor va include drumeții pe trasee spectaculoase, vizite la muzee și lăcașuri cu mare încărcătură istorică și culturală, vizite la castele, precum și foc de tabără, meditații și activități de grup pentru eliberarea de durere și depresie.

 

Vă rog să nu ocupați un loc dacă nu sunteți sigur de decizia luată!
Vă rog să vă echipați adecvat pentru drumeții pe munte, dimineți și seri reci, ținute pentru vizite în locuri sacre!

 

Pentru înscriere trebuie să mă contactezi, să vorbim, să ne cunoaștem. Vei fi oaspete în casa mea și vreau să mă asigur că vom relaționa într-un mod armonios pentru binele cel mai înalt al tuturor celor prezenți. Datele de contact le descoperi pe site. Ne regăsim în Apuseniii de poveste !

 

Gabriela Braniște

 

Cum se va desfășura o zi de tabără?

Ora 5:45 – Trezirea / Consumul apei cu moleculă hexagonală & defecația paleo-regească


Ora 6:30 – Genomic Healing Dance / Exerciții fizice pentru activarea corpului și fluidizarea energiilor


Ora 7:00 – Tratament Sigma paleo-plant / Ora ceaiului miraculos și a cafelei paleo-regești


Ora 8:00 – Gustare / Tratare

Ora 9:00  – Akademmy / Curs pe tema taberei

Ora 13:00 – Prânz / Principala masă a zilei cu hrană paleo-regească


Ora 15:00 – Akademmy / Curs pe tema taberei / Drumeție & Meditație / Traseu turistic / Activități în conformitate cu tema taberei


Ora 19:00Cina cea de daină / Tratament Kappa paleo-plant / Tratamente corporale și energetice

Tabere 2026

Tabara 1

Retreat de lucru / Akademmy Kogayos

Tabăra din 23 – 28 iunie 2026

este exclusiv pentru Membrii Akademmy Kogayos.

Tabara 2

Școala Milenaristă & Școala Milesiană / Medicina tradițională tracă / Endobiogenia

Tabăra din 19 – 26 iulie 2026  este deschisă publicului.

Tabara 3

Cultivarea telepatiilor / Știința ocultată a Kogayon-ului / Alfabetul mediumnic al rhunelor

Tabăra din 16 – 23 august 2026 este deschisă publicului.

Tabara 4

Știința zalmaxiană / Numeno-numerologia & Citirea menirii / Viogeneza metalogosului

Tabăra din 20 – 27 septembrie 2026 este deschisă publicului.

Pentru informații și înscrire vă puteți adresa la numărul de telefon 0732 298 181.