Demersul investigativ pornește dintr-o motivație interioară care izvorăște din copilărie când cream cuvinte fără să cunosc etimologia. Prin intuiție, am observat că natura așează propriile manifestări pentru a crea materia, adică mantia – ia românească. Simțind ființa cuvântului în mod simplu, poetic, am înțeles că totul este guvernat de o geometrie care devine sacră prin modul în care omul se dumirește asupra cuvântului. „Manifestarea sacrului întemeiază ontologic lumea.” (Eliade Mircea, 2013)
- MOTIVAȚIA EDUCAȚIONALĂ
„Istoria națională e știința cea mai temeinică pentru întărirea conștiinței de neam, e cea mai în măsură să lege și mai mult solidaritatea dintre azi și ieri, dintre trecut și prezent, să adâncească în sufletele noastre cultul strămoșilor pe care se sprijină tăria și mărirea unei patrii.” (Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane)
- MOTIVAȚIA ȘTIINȚIFICĂ
„Abolind trecutul, această „eră nouă” exaltă prezentul ca singură dimesniune a timpului, izgonind pe Dumnezeu din Creație și luând omului demnitatea de făptură a Logosului Divin.” (Bușulenga Dumitrescu Zoe, 2005)
- MOTIVAȚIA DIALECTICĂ
„Dialectica lui Platon este un tip de cunoaștere, cu rol ontologic și metafizic, la care se ajunge prin confruntarea mai multor poziții pentru a depăți opinia (doxa), o deplasare din lumea aparențelor (sau a „sensibilului”) către cunoașterea intelectuală (sau „inteligibilul”) până la primele principii.” (Sfetcu Nicolae, 2022)
- MOTIVAȚIA IDEOLOGICĂ
„Idea este a născătoarei de oameni și de cuvinte ca Ideologie.” (Albu Grigore Gral, 2015)
- MOTIVAȚIA METAFIZICĂ
„Și cuvântul acesta Adam-clisi arată două părți clare, iar înțelesul este pământul lui Adam. Când vom descoperi cine se află în cele două morminte centrale de la numitul Tropheum Traiani, atunci cu adevărat, arheologia românească va deveni știință. Când se știe bine că argila se numește clisă, nu pricepem echilibristica prin limbile turcă sau bulgară pentru a defini acest toponim.” (Stanciu Ilie & Diaconu Tudor, 1996)
- MOTIVAȚIA LINGVISTICĂ
„Ca o consecință a caracterului său arbitrar și social, semnul lingvistic este imuabil, adică stabil, vorbitorii nu aleg semnele, ci le moștenesc și le folosesc în urma unui proces de învățare, preluându-le din societatea în care trăiesc. Comunicarea prin intermediul unui cod constituit dintr-o majoritate de semne arbitrare, cum este codul lingvistic, nu poate funcționa dacă nu există o comunitate lingvistică, adică un grup de persoane pentru care legătura dintre semnificant și semnificat ca și regulile de folosire sunt aceeași. Caracterul imuabil al semnului lingvistic se manifestă în modul în care codul lingvistic este folosit la un moment dat de comunitatea lingvistică, adică în sincronie.” (Ferdinand de Saussure, 1916)
La început, omul a căutat să își explice lumea și să confere valori simbolizate bogăției de sunete ale naturii. Omul începutului a observat că pământul face copaci, că norul face ploaie, că stânca face apă, că cerul face Soare și că femeia face copil. În acest mediu de percepere, de înțelegere a lumii, omul a ajuns la cunoașterea bazată pe sarcina biologică. Mintea analoagă s-a creat din vocale ca lucrare de zămislire și konsoane ca proprietăți ale lucrării de facere. În limba populară, zgo înseamnă uter iar motus, mota, motum reprezintă schimbările. Contractările pe care le produce uterul sunt zgomote, zgomote ce vor conferi valori consoanelor.
- MOTIVAȚIA ETIMOLOGICĂ
Istoria limbii unui popor este în strânsă legătură cu istoria sa și cu evoluția fenomenului lingvistic, precum și cu procesele economico-socio-culturale. Cea mai veche stare a minții omenești este cuvântul. Când omul și-a explicat bogăția de simțăminte pe care a transpus-o gândind, și-a explicat cuvântul.
Logosul este termenul care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. (https://dexonline.ro/definitie/logos)
Dumirirea este codul neruolingvistic de dezocultare, este Opera Getia, operă care operează opa ca Europa prin vocalele de dumirire din limba română. Dezocultarea sau deslușirea științei oculte se va realiza prin legile belagus impuse de vocalele de dumirire din limba strămoșească.
Dumirire, dumerire sunt cuvinte populare care ne lămuresc, ne limpezesc, ne clarifică. Astfel, Dicționarul explicativ al limbii române explică duma ca fiind de origine slavă, „gîndire, cuvînt”. (În sec. al XV-lea, ele apar ca nume și prenume derivate din timpul domniei lui Ștefan cel Mare (Dm; Ștef; C Bog); 11 boieri de sfat ai lui Ștefan cel Mare îl poartă ca prenume; – boier 1500 olt. (P Gov f° 10). 2. Dum/e (17 B I 222); Dumescul, Fetion, diac, 1572 (Isp I1); – Șandru din Dumești (16 A II 162); Dumeni s. 3. Dumul olt. (16 B VI 125). 4. Dumeș (AO XVIII 133). 5. Dumiea, Neagul (Ștef). 6. Dumici (Dm; Băl VI), cu diminutivele: Dumicico (ib.) și Dumișca s, (ib.). 7. Dumin (16 A I 590). 8. +-ca: Dumca (16 A I 208, III 459); Dumcescul, Mihul (16 A I 537). 9. Dumșa (Dm; Ștef; C Bog; Sur II; Isp l1; Bîr IV; Tut; Ard). 10. + -an: Dumean, mold., 1918; Duman t. (C Bog); – țig. (16 B I 151) sau < tc. duman tatar. tuman „negură” 11. Dumața b)
Homines dum docent discunt spunea filozoful latin Seneca într-una din Epistolele morale (a șaptea), adresată lui Lucilius (Ad Lucilium epistolae). El precizează limpede sensul verbelor sale devenite mai tîrziu o expresie uzuală: „Atașează-te de cei care te pot face mai bun, primește pe cei pe care la rîndul tău îi poți face mai buni. Reciprocitate de servicii: înveți, învățînd pe alți…
Morfosofia este un cuvânt compus care semnifică înțelepciunea formelor – trecerea virtualului în materie și a materiei în virtual. (Morpho, morphe – element de compunere savantă, cu semnificația „formă”, „conformație”, „care are o anumită formă”; Sofia – nume folosit aproape de toate popoarele europene și în unele regiuni chiar destul de frecvent, Sófia nu are o prea mare vechime. Etimonul său, gr. Sophia, apare destul de tîrziu în izvoare, de-abia în epoca creștină (printre primele purtătoare cunoscute, soțiile împăraților Iustin și Iustinian), dar grecii foloseau cu mult înainte același nume pentru a desemna pe zeița înțelepciunii. Și într-adevăr, înrudit cu mai vechiul nume compus Sophoklés, devenit celebru datorită marelui poet tragic grec Sofocle (497 – c. 405), Sophia este identic cu substantivul care înseamnă „înțelepciune” și probabil că tocmai datorită semnificației, numele s-a bucurat de favoarea creștinilor din primele secole ale erei noastre, cele cîteva martire menționate de calendare fiind cunoscute numai din legende în a căror autenticitate este greu de crezut (de ex., în răsărit circula povestea unei văduve creștine care ar fi fost martirizată la Roma în sec. 2, pe mormîntul fiicelor ei, martire și ele, numite Credința, Speranța și Mila). Se consideră că celebrul monument al arhitecturii bizantine, Sfînta Sofia din Costantinopol, ca și biserica după care și-a luat numele actuala capitală a Bulgariei, au fost construite de împăratul Iustinian nu pentru a celebra vreo sfîntă cu acest nume, ci „înțelepciunea divină”, unul dintre conceptele de bază ale doctrinei creștine (sophia este unul dintre cele șapte atribute ale „duhului sfînt”); deci valoarea nouă, mistică a gr. sophia explică răspîndirea și frecvența numelui în discuție.
- MOTIVAȚIA POETICĂ – EUL ȘI IDEILE MELE SUNTEM UNA
Mă rog getarum getiorum, mă rog lexorum, mă rog gebeleis aporum, mă rog cum numai neamul get se-aprinde la apus prin apuseanul nesupus, mă rog pe rugul Rogayon, Ynridi otia depon, biser depus dumnezeiesc din Ler, mă rog din apien cetire la cerul ce pogoară prin ploi torentis vorbitoare din apele cu sare.
Mă rog travesti tracum devalis și Soarele se plouă pe pământ trimisă înzeire în get adăpostire, mă rog tragetis spre Calea Lactee vokalea kobaleic gebel belagus zămislită zee, mă rog architectural, ar tipar, mă rog din Ardeu până ce arda se trasmută-n 7 izvoare sar… mă rog până ce apa devine divină stâncă, mă rog soger la anga înveșmântată-n stele de oxymururi rebele, la bolta Apis invoc vokalis zeul Apsun, mă rog namun, mă rog apologetis, atlantis, geometris, mă rog la ploile dyatre, la ploile de natre, mă rog kosmogonalis, zamolis cum nicicând, nicicând apele nu s-au aprins foc sacru pe pământ…
Mă rog trezind uitarea, reamintesc întâia rugăciune înălțată teluric din altare atlante către zare, din Soare cristale de sare se-aruncă-n kopacia ca Dacia pe pământ, koduri gond întrupate konjugând eu-l trimiter la putere de inger, adieri kosmosonice ale primului gând de-a ființa abiogenomis vulcanic vulg învlăguit tămăduit mă rog, mă rog albind la tâmple în timpul marelui târziu, cu lupii albi zăranie rostesc, ca haită-n cer tramaic zamislesc ashtar ultimul altar de-nchinare agharte carte în celum lomyn faur afyonic divin.
Mă rog străbunilor înmărmuriți în glie kosmogenetică deotică robie, mă rog stejarilor din șteiul de jar secular pe înemuire, mă rog în viu grai grâului cosit cosmic în neștire cu gust de rai în 7 sensuri octogonale mă rog în sarmate getuze vokale, mă rog apien în a la apa cu 9 peceți zămislitoare de geți, mă rog tragedic în e vokalis de eter blestemul să se-ndure prin preotese pure apururi neamul să trezească reînviind moștenirea Atlanta strămoșească, mă rog în o la rodul marelui glier faur remet remus trimis în get gruon celest apulum ploi gynder la primul gând de a ploua pământ din cer, mă rog în i la Maica Gie urzeala firii veșnicie cetanie neamuri de litanie siare în apele divine binecuvântare, mă rog în u gutanului prin gatina cum Luna se gatește în spirale diatre altare pogoare pe podul de aramă din zamă se zamislește urmașul hăruitor în zbor aripi se făuresc din lacrimi ce plouă etern cu iubire naster, mama naster, vestire de 9 omenire.
Mă rog getiorum cu strigăt în Calea Lactee, trimiter apuri per natra, mă rog în grai genetic dyatra, mă rog urzind din aur planete vorbitoare de graiuri gete, mă rog veac pentru neamul dac, mă rog kogaios șambala, omenirea de Nymuria. (din volumul Mantre & Kantre, 20025, editura Amurg Sentimental, Braniște Gabriela)
Gabriela Braniște
Membru Fondator al Institutului Marc Henry