Are România viitor lingvistic în contextul în care cuvântul este instrumentul viatal prin care ființa se vindecă? Care este soarta cuvântului și a omului purtător de cuvânt îndivinat din spațiul carpatio-danubiano-pontic? Înțelege românul că medicina este mediul de cuvânt sau totalitarismul a șters și ultimele rămășițe de conștiință din structuirile noastre genetice? Care a fost rolul înintașilor noștri în păstrarea întâiului cuvânt de la început și ce mai deținem din el?
Zalmoxis a apărut în contextul în care activitatea de tip dyonisiac a devenit imoralitate şi a necesitat implementarea normalităţii umane, la anul 600 î.H. Zalmoxinismul s-a născut ca o contracarare a epocii cunoscute sub denumirea de epoca dyonisiacă. Ştiinţa zalmoxiană reprezintă anihilarea imoralităţii. Este surprinzător că ceea ce s-a petrecut cu aproximativ 2500 de ani în urmă se trăiește astăzi! Momentul actual este unul de teribilă imoralitate, în toate sensurile conceptului de imoralitate. Ceea ce se denumeşte pentru epoca noastră imoralitate s-a îmbogăţit sensual. Dacă la anul 600 î.H. imoralitatea legii zeului Dyonisos se referea la neamurile agatârse şi modul de origanizare socială a acestor neamuri, în mod special la crearea progeniturilor şi rolul femeii şi al bărbatului, ( în mod special se referea la orânduirea care se desprindea din poziţia femeii şi a bărbatului ), imoralitatea de astăzi este un concept care suprapune sensuri noi peste cele vechi. Din perspectiva în care cuvântul imoralitate s-a modificat și s-a adaptat în timp istoric şi a căpătat experiență conceret-senzorială, el s-a îmbogăţit de sensuri şi, astfel, imoralitatea în accepţiunea prezentă denumeşte o varietate de sensuri pe care le observăm prin criptestezie şi clarvedere. Epoca dyonisiacă se află în plină desfăşurare şi astăzi. Şi, pe lângă vechile sensuri sociale, doctrinaire, educaţionale, orânduitoare, conceptul de imoralitate se îmbogăţeşte cu un nou sens, care este în sine sensul epocii pe care o trăim. Moralitatea este în conexiune inxtricabilă cu sănătatea unei popolatii, a unei societăţi, sănătatea fizică şi mentală a membrilor comunităţii respective. Noi suntem astăzi o populaţie imorală şi pentru că ne-am pierdut sănătatea. Imaginea societăţii din spaţiul carpato-danubiano-pontic din momentul actual este imaginea unei societăţi manipulate din punct de vedere al sănătăţii şi a ceea ce reprezintă sănătatea şi starea de bine. Deci, imoralitatea pe lângă vechile sensuri capăta sensul de boală, o boală mentală care se traduce ca accepţiune a tot ce este export de indivinare şi cultură străină, şi ca o boală fizică ce se traduce ca tot ceea ce reprezintă înstrăinarea de medicina străbună exprimată prin tradiţie a poporului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Medicina românului este Știinţa despre suflet şi trup de la traco-geto-daci. Medicina este mediul iar mediul este remediul, mediul teritorial, geographic, hologramatic, cultural-lingvistic al poporului ca adăpostire. Adăpostitoarea este țara / femeia. Pe măsură ce am pierdut mediul, am fost sărăciți conceptual de sacralitatea femeii.
Înţelegerea spiritualităţii este o eroare de cuvânt. Poporul român nu îşi cunoaşte istoria şi nu îşi cunoaşte limba. Istoria unui popor este istoria cuvântului şi a limbii sale. Istoria este modul în care evoluează cuvântul din punct de vedere evenimenţial. Singura istorie care există este istoria cuvântului trasmisă fonogenetic pruncului prin mamă.
Este vorba despre obârşia cuvântului şi doar obârşia cuvântului ne va răspunde la întrebarea cine suntem noi. Odată cu descoperirea cuvântului, adică cu activarea codurilor genetice, vom căpăta şi vindecarea. S-a pierdut legătura dintre materie şi denumire, aceasta este definiția bolii în codul neurolingvistic al limbii române vechi.
Cultura poporului român are o vechime de 12.000 de ani. Teoriile diversioniste cum că poporul român nu ar avea o limbă sau că pământurile din spaţiul carpato-danubiano-pontic ar fi fost odată pustii şi la îndemâna oricăror invadatori, cu trimitere la Contele Apati, fără justificare istotică însă… toate istoriile diversioniste pălesc în faţa adevărului istoric despre originea poporului român şi anul înfiinţării sale, se exprima profesorul Grigore Albu Gral în cadrul cursului susținut la Mediaș. Noi, ca popor, ne aflăm acia ca Dacia încă de pe vremea atlanţilor. Atlantida era un singur continent în care erau cuprinse Americile de astăzi, Ocenul Atlantic şi continetul Europa, întins pe o suprafaţă de 144 milioane km pătraţi. Mărturia acestui adevăr istoric stă înscris în monumentul sacru de la Sarmisegetuza. Anul 11.393, care reiese din calcularea unităţilor stâlpnice ce construiesc monumentul de la Sarmisegetuza, respectiv, 383 de stâlpi, 610 lespezi şi 104 mii blocuri de andezit, constituie cifra ce corespunde anului în care începe România. Cataclismul de la anul 12.000 conduce la scufundarea Atlantidei şi la actuala configurare a continentelor. Dinferența de la 12.000 la 11.393 reprezintă timpul de 607 ani, timp în care o masă de refugiaţi din vechiul continent găseşte alimănire pe aceste meleaguri, în acest melegar carpato-danibiano-pontic. Pe vremea Atlantidei, spaţiul carpato-danubiano-pontic nu era pustiu. Aici se găseau abioii sau avioii, populaţie autohtonă care se împerechează cu populaţia de refugiaţi din Atlantida, o polpulatie sărăcită trupeşte şi sufleteşte după destrămarea epocii zeilor. În Atlantida, după destrămare, zeii s-au împărţi în 3 grupări – ramură Teothihuakano, ramură ce se străduieşte de-a lungul instoriei să refacă vechea teorie despre Dumnezeu cel Adevărat, ramura aristocrates Deotijuakanuo, adică dublul lui Dumnezeu, care distrug înţelepciunea campestră Draveda şi încarcă o doctrină de globalizare şi ramura constituită din consiliul de împăcare condus de strălucitul Rama. Rama Atlantul şi ramaniții părăsesc Atlantida şi se stabilesc în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Fiica lui Rama, Zalmaxi, se căsătoreşte cu căpetenia abioilor, Komoandrus, şi din căsătoria lor rezultă cele trei fiice Gebeleys, Semele şi Bendis, ursitoarele poporului român. Astfel, ramaniții şi abioii formează o nouă populaţie europeană ramanito-abioi. Neamul ramanito-abioi a realizat regenerarea forţelor atlante sub două aspecte: Remeţia şi Romosia.
Prima etapă în formarea poporului român poartă numele de ramanitate şi este cuprinsă între anii 11.393-5041 î.H. În această primă etapă a ramnității se stabilesc coordonatele de verificare a cuvântului prin stabilirea a celor 2 loturi: lotul martor iliro-galo-heladic şi lotul de probare latino-traco-german. Perioada remeţia cuprinsă între anii 11.393-7.888 î.H. corespunde în mitologie conceptului Remus. Perioada Romoșia cuprinsă între anii 7.888-5041 î.H. corespunde în mitologie Romulus. După etapa ramanității, între anii 5041 î.H. şi 1806 d.Hristos se desfăşoară următoarea etapă în formarea poporului român şi anume, etapa romanităţii.
Din Remus, care este o strategie de probare a cuvântului, se creează Sumer. Sumerul este strategia ramanită de crearea genetică a nemurilor. Povestea va continua în cadrul Akademmy Kogayos.
Gabriela Braniște