Rolul zeului Zalmoxis şi al tradiţiei Kogayon-ului în formarea poporului român, a limbii române și a viitorului nostru structural-lingvistic

de admin | feb. 13, 2026 | Akademmy Kogayos

Are România viitor lingvistic în contextul în care cuvântul este instrumentul viatal prin care ființa se vindecă? Care este soarta cuvântului și a omului purtător de cuvânt îndivinat din spațiul carpatio-danubiano-pontic? Înțelege românul că medicina este mediul de cuvânt sau totalitarismul a șters și ultimele rămășițe de conștiință din structuirile noastre genetice? Care a fost rolul înintașilor noștri în păstrarea întâiului cuvânt de la început și ce mai deținem din el?

Zalmoxis a apărut în contextul în care activitatea de tip dyonisiac a devenit imoralitate şi a necesitat implementarea normalităţii umane, la anul 600 î.H. Zalmoxinismul s-a născut ca o contracarare a epocii cunoscute sub denumirea de epoca dyonisiacă. Ştiinţa zalmoxiană reprezintă anihilarea imoralităţii. Este surprinzător că ceea ce s-a petrecut cu aproximativ 2500 de ani în urmă se trăiește astăzi! Momentul actual este unul de teribilă imoralitate, în toate sensurile conceptului de imoralitate. Ceea ce se denumeşte pentru epoca noastră imoralitate s-a îmbogăţit sensual. Dacă la anul 600 î.H. imoralitatea legii zeului Dyonisos se referea la neamurile agatârse şi modul de origanizare socială a acestor neamuri, în mod special la crearea progeniturilor şi rolul femeii şi al bărbatului, ( în mod special se referea la orânduirea care se desprindea din poziţia femeii şi a bărbatului ), imoralitatea de astăzi este un concept care suprapune sensuri noi peste cele vechi. Din perspectiva în care cuvântul imoralitate s-a modificat și s-a adaptat  în timp istoric şi a căpătat experiență conceret-senzorială, el s-a îmbogăţit de sensuri şi, astfel, imoralitatea în accepţiunea prezentă denumeşte o varietate de sensuri pe care le observăm prin criptestezie şi clarvedere. Epoca dyonisiacă se află în plină desfăşurare şi astăzi. Şi, pe lângă vechile sensuri sociale, doctrinaire, educaţionale, orânduitoare, conceptul de imoralitate se îmbogăţeşte cu un nou sens, care este în sine sensul epocii pe care o trăim. Moralitatea este în conexiune inxtricabilă cu sănătatea unei popolatii, a unei societăţi, sănătatea fizică şi mentală a membrilor comunităţii respective. Noi suntem astăzi o populaţie imorală şi pentru că ne-am pierdut sănătatea. Imaginea societăţii din spaţiul carpato-danubiano-pontic din momentul actual este imaginea unei societăţi manipulate din punct de vedere al sănătăţii şi a ceea ce reprezintă sănătatea şi starea de bine. Deci, imoralitatea pe lângă vechile sensuri capăta sensul de boală, o boală mentală care se traduce ca accepţiune a tot ce este export de indivinare şi cultură străină, şi ca o boală fizică ce se traduce ca tot ceea ce reprezintă înstrăinarea de medicina străbună exprimată prin tradiţie a poporului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Medicina românului este Știinţa despre suflet şi trup de la traco-geto-daci. Medicina este mediul iar mediul este remediul, mediul teritorial, geographic, hologramatic, cultural-lingvistic al poporului ca adăpostire. Adăpostitoarea este țara / femeia. Pe măsură ce am pierdut mediul, am fost sărăciți conceptual de sacralitatea femeii.

Înţelegerea spiritualităţii este o eroare de cuvânt. Poporul român nu îşi cunoaşte istoria şi nu îşi cunoaşte limba. Istoria unui popor este istoria cuvântului şi a limbii sale. Istoria este modul în care evoluează cuvântul din punct de vedere evenimenţial. Singura istorie care există este istoria cuvântului trasmisă fonogenetic pruncului prin mamă.

Este vorba despre obârşia cuvântului şi doar obârşia cuvântului ne va răspunde la întrebarea cine suntem noi. Odată cu descoperirea cuvântului, adică cu activarea codurilor genetice, vom căpăta şi vindecarea. S-a pierdut legătura dintre materie şi denumire, aceasta este definiția bolii în codul neurolingvistic al limbii române vechi.  

Cultura poporului român are o vechime de 12.000 de ani. Teoriile diversioniste cum că poporul român nu ar avea o limbă sau că pământurile din spaţiul carpato-danubiano-pontic ar fi fost odată pustii şi la îndemâna oricăror invadatori, cu trimitere la Contele Apati, fără justificare istotică însă… toate istoriile diversioniste pălesc în faţa adevărului istoric despre originea poporului român şi anul înfiinţării sale, se exprima profesorul Grigore Albu Gral în cadrul cursului susținut la Mediaș. Noi, ca popor, ne aflăm acia ca Dacia încă de pe vremea atlanţilor. Atlantida era un singur continent în care erau cuprinse Americile de astăzi, Ocenul Atlantic şi continetul Europa, întins pe o suprafaţă de 144 milioane km pătraţi. Mărturia acestui adevăr istoric stă înscris în monumentul sacru de la Sarmisegetuza. Anul 11.393, care reiese din calcularea unităţilor stâlpnice ce construiesc monumentul de la Sarmisegetuza, respectiv, 383 de stâlpi, 610 lespezi şi 104 mii blocuri de andezit, constituie cifra ce corespunde anului în care începe România. Cataclismul de la anul 12.000 conduce la scufundarea Atlantidei şi la actuala configurare a continentelor. Dinferența de la 12.000 la 11.393  reprezintă timpul de 607 ani, timp în care o masă de refugiaţi din vechiul continent găseşte alimănire pe aceste meleaguri, în acest melegar carpato-danibiano-pontic. Pe vremea Atlantidei, spaţiul carpato-danubiano-pontic nu era pustiu. Aici se găseau abioii sau avioii, populaţie autohtonă care se împerechează cu populaţia de refugiaţi din Atlantida, o polpulatie sărăcită trupeşte şi sufleteşte după destrămarea epocii zeilor. În Atlantida, după destrămare, zeii s-au împărţi în 3 grupări  – ramură Teothihuakano, ramură ce se străduieşte de-a lungul instoriei să refacă vechea teorie despre Dumnezeu cel Adevărat, ramura aristocrates Deotijuakanuo, adică dublul lui Dumnezeu, care distrug înţelepciunea campestră Draveda şi încarcă o doctrină de globalizare şi ramura constituită din consiliul de împăcare condus de strălucitul Rama. Rama Atlantul şi ramaniții părăsesc Atlantida şi se stabilesc în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Fiica lui Rama, Zalmaxi, se căsătoreşte cu căpetenia abioilor, Komoandrus, şi din căsătoria lor rezultă cele trei fiice Gebeleys, Semele şi Bendis, ursitoarele poporului român. Astfel, ramaniții şi abioii formează o nouă populaţie europeană ramanito-abioi. Neamul ramanito-abioi a realizat regenerarea forţelor atlante sub două aspecte: Remeţia şi Romosia.

Prima etapă în formarea poporului român poartă numele de ramanitate şi este cuprinsă între anii 11.393-5041 î.H. În această primă etapă a ramnității se stabilesc coordonatele de verificare a cuvântului prin stabilirea a celor 2 loturi: lotul martor iliro-galo-heladic şi lotul de probare latino-traco-german. Perioada remeţia cuprinsă între anii 11.393-7.888 î.H. corespunde în mitologie conceptului Remus. Perioada Romoșia cuprinsă între anii 7.888-5041 î.H. corespunde în mitologie Romulus. După etapa ramanității, între anii 5041 î.H. şi 1806 d.Hristos se desfăşoară următoarea etapă în formarea poporului român şi anume, etapa romanităţii.

Din Remus, care este o strategie de probare a cuvântului, se creează Sumer. Sumerul este strategia ramanită de crearea genetică a nemurilor. Povestea va continua în cadrul Akademmy Kogayos.

Gabriela Braniște

Ocultarea este Știința Kogayon-ului

de admin | feb. 13, 2026 | Akademmy Kogayos

Cum s-a născut Atlantida și care este importanța ei în istoria poporului român?

Atlantida este o întreagă civilizaţie care începe în momentul în care omul dobândeşte o capacitate de gândire superioară, o tabularasa, care era creierul său și în care se acumulau ca înscrisuri de memorie experienţele concret-senzoriale. Istoria Atlantidei se încheie la anul 12.000 î.H. cu scufundarea continentului şi cu destrămarea Epocii zeilor. Până la Atlantida, omenirea traversează o perioadă de elaborare a lhunelor sau cuvintelor vii, dată Gondwana, de la născătoarea cu dublă viitură prin undă de curs a gândului. Gondwana era constituită din continent Ku al urmaşului însufleţit, continental Mu al urmaşului întrupat şi continentul Atlantida. Să nu uităm că ne poziționăm din punct de vedere antropologico-istoric în timpurile de formare a universului și, mai apoi, de apariție a omului în care vorbim despre piatră, despre topirea pietrei şi transformarea ei în metale, ere care sunt descrise în lucrarea timpului geologic de formare a universului, lucrare secvenționată eonic prin cei 4 eoni – eonul fanerozoic, proterozoic, arhaic și hadean, ultimul eon considerat timpul geologic de formare a Terrei și de zămislire a omului!

Gondwana, era formării pământului și omului, nu are strico senso exclusiv înțelesul de născătoare cu dublă viitură de la unda de curs. Gondwana însemna ținutul gândirii. Gondwana – vană care în limba hindi însemnă ținut. Termenul este parțial cunoscut și evident neînțeles ca Nirvana – ținutul neamurilor veșnice. Dar înțelesul este de vană, adică o cadă în care are loc îmbăierea. Deci, Gondwana are și înțelesul de ținut în care adăpostim apa pentru a ne îmbăia. Evident sensul, la daci și la romani este laic. Vana este cada în care noul născut este scăldat, adică botezat, îmbăiat. Prin natura lucrurilor, băiatul înseamnă ființa care a primit sfințirea.

Gondwana era întreaga zonă a apei și a uscatului în perioada Geea a Pământului, adică în peioada în care Pământul era roditor. Înțelesurile lingvistice se extrag din cuvânt în sensul că fiecare limbă vorbită de un popor este produsul unei experienţe concret-senzoriale, trecut de veacuri într-o experienţă logic concretă, cu suportul legic al sarcinii biologice.

Adâncind CERGETIA, citirea etiologică a cursului ceresc, aflăm că cercetarea străveche făcută de oameni este totuna cu logica mitului în mitologie. Mitologia, ca naștere și evoluție a conceptului, se definește prin studiul trimiterii pe zapaxuri a apartenenţelor to cer, la tăcere din care se naște so cer ca sacru. În concomitent, prin timp diacronic, mitologia a devenit zăpăceală de răboj urmărită de acul sub acultare şi cultivată cu luarea în stăpânire a axei de unică za, înferecarea plămadei, astfel adusă la starea de ocultare  până ce etica basmului a căpătat numele de besmetică. În besmetică se include și conceptul de indo-europeneism care inversează voit rădăcinile lumescului în încercarea răsăritului de a stăpâni omenirea.

Profesorul Grigore Albu Gral scrie: Taumaturgie trăită sub minunile ştiinţei a fost acelaşi lucru cu unirea în eu a tăușurilor (ocultare)  întunecate abordate în urmă cu 12 milenii în spaţiul  preegiptean de către marii preoţi deveniţi zei: Ma’at, Ptah şi Thot. Ma’at a pus la dispoziţia marilor preoţi Matlaserul ca prim instrument lingvistic în stare să exprime lumina în ordonarea vie a cuvintelor. Ptah a lăsat Ptahlaserul în instrumentarea de acoperire a temeiului cu plămadă. Lucrarea lui a fost o lucrare de străluminare. Thot  a lăsat Totlaserul  ca lucrare teoretică, un instrument alcătuit din 42 de tomuri pentru a brodi după har citirea Getia a cursului etiologic.

Strategic, cei 3 mari preoţi ajunşi zei în spaţiul preegiptean, au elaborat Kobalahia, un produs în care se încadrează diversele înţelegeri ale luminii.

În aşezământul de iluminare cu bună credinţă în lucrare, Ma’at, Ptah şi Thot nu au negat că înnoirile lor ţin de stâlpul lutesc pe care se sprijină cerul astfel, de Muntele Atlas. Zeii pre-egipteni nu au vrut non multa, şed multum şi atât au realizat într-o viaţă încă neelucidată pe deplin, după greul care lovise aproape de vremea lor Atlantida. Ma’at, Ptah şi Thot nu au plecat de la ideea că trebuie probat cuvântul. În loc de momide, cărări ale regenerării pentru om, ei au zidit piramide cărări ale regenerării pentru non-materie .

Numai cine nu vrea să înţeleagă înainte vorbitorii de limbă românească, numai persoanele necompetente în cercetarea vorbirii pot spune că etimoanele din limba română sunt necunoscute. O analiză de suprafaţă scoate la adevăr comparatismul de formă senzorială specific abordării experienţelor concret-senzoriale trecute  încetul cu încetul în experienţe logic-concrete.

Sunt aruncate între etimoanele necunoscute tocmai acele cuvinte care ne-ar uşura calea către viul din graiuri, viul atât de necesar pentru vindecarea noastră.

 – Cui a folosit sintagma învăţătură necunoscută?

   Nu a mirat Imperiul Roman şi cauzele care au generat romanitate.

– Cui a folosit, între romani, sintagma învăţătură necunoscută?

   Etruscilor, turcilor, islamiștilor?

În secolul al-XI-lea, când în jurul Kievului s-a organizat primul stat rus, un reprezentant din neamul Movileştilor români le-a dat lavra astfel, adăpostitoarea trasă din lavă. Din lavră, a apărut ca palavră slava şi slavonismul. Am ajuns la începutul mileniului al III-lea când ne dăm seama cui a folosit sintagma învăţătură necunoscută! Era nevoie în geopolitică de o armă rafinată aşa, mai înspăimântătoare  ca armele de foc aşa, mai înspăimântătoare ca alte forme de genocid şi acelei arme i s-a zis LOGOCID.

Ucidem cuvântul, desfiinţăm neamul vorbitor de întâi-cuvânt. De aceea, eu nu am de unde să poresc în povestea despre istoria poporului român. Pentru că nu ne cunoaștem basmele, datinile, tradițiile și pentru că nu ne cunoaștem limba. Punctul focal de unde începe istoria românului este legenda despre Ler Împărat. Astfel, povestea Atlantidei începe cu adevărat.

Gabriela Braniște

Inițiatoarea Akademmy Kogayos

ARGUMENT ANTROPOLOGIC LA KUGETARE

de admin | feb. 5, 2026 | Akademmy Kogayos

                   Cea mai veche stare a minții omenești este cuvântul.Limba este ograda spațiului holografic înscris geografic în vorbe. Într-o enclavă lumească a probării EU-lui MYN prin românitatea sa, s-a urmărit vileagul: mai întâi, ce era de probat pe împuternicirea cursului unei unde, GOND pentru GÂND, și s-a trecut apoi la citirea urmașului învlăguit în MUGET pentru urmașul însuflețit în KUGET, o imensă acumulare de luare în posesie a locului legător fix în cadru după continentele KU de urmaș însuflețit și MU de urmaș întrupat.

                    Ceea ce numim astăzi istorie și cultură românescă a început în urmă cu 14.000 de ani. Traco-geto-dacii ca strămoși în strai de angă tracia, aveau Kagyo-Magya ca știință despre suflet și trup, adică un trecut strălucit prin activitatea în melegarul carpatic a înțeleptului atlant Rama și a discipolilor săi, ramaniții. După catastrofa atlantidă și destrămarea epocii zeilor, zeii din Atlantida s-au împărțit în trei ramuri – o ramură, Teotihuakano, a rămas în spaţiul Americii de astăzi, fiind separată prin Oceanul Atlantic – locul unde fusese Atlantida – de restul lumii, o altă ramură, care îşi construise un arhipelag artificial considerată aristocrates, de la luarea în stăpânire a harurilor prin apartenenţa la Creaţie, adică un dublu Dumnezeu, denumită Deotijuakano, și ramura constituită din consiliul de împăcare din împărăția atlantă condus de Rama cel înțelept. Strălucitul Rama, fiul atlantului Ramtha, împreună cu discipolii săi și fiica sa Zalmaxi, au cutreierat Europa până în Carpați, patul carpilor, unde au fost alimăniți de populația abioilor, o populație de oameni viguroși care trăiau pe aceste meleaguri încă de pe timpul Atlantidei. Rama a considerat abioii ca populație de regenerare și a propus o lucrare de probare a principalului instrument care a căzut în Atlantida, kuvântul. Astfel, de la 11.393 pe acest pământ se începe opera de probare care este în sine istoria poporului român. (Adaptat după Albu Grigore Gral, 2015)

Gabriela Braniște

Membru Fondator al Institutului Marc Henry