Săpun natural handmade APUR cu grăsime şi plante medicinale din Apuseniii de poveste

Săpun natural handmade APUR cu grăsime şi plante medicinale din Apuseniii de poveste

Primul săpun din istoria umanităţii a fost creat în urmă cu 6500 de ani. Cu toate acestea, cea mai veche atestare documentară despre fabricarea săpunului datează din anul 2800 î. Hr. și provine din vechiul Babilon. Descoperirea prezentă un cilindru de lut inscripționat cu detalii despre fierberea grăsimii și a cenuşii, și în care era o substanță similară săpunului. Egiptenii foloseau săpunul fabricat din grăsimi și săruri alcaline pentru spălat și tratarea bolilor de pielii. Legenda istoriseşte că denumirea de săpun provine de la locul numit Muntele Sapo din vechea Romă. Egiptenii şi grecii (circa 2.700 – 2.200 î.Chr.) utilizau instrucţiuni similare în prepararea săpunurilor, însă, odată cu germanii şi galicii, săpunul a fost utilizat în scopul cosmeticii decorative. Grăsimea provenită de la capre, vite, porci sau cerb era utilizată pentru obţinerea săpunului. Săpunul era folosit pentru igienizare dar şi pentru aranjarea părului şi ca spuma de râs, obiceiuri care au fost apoi preluate de romani.



Există numeroase legende despre descoperirea săpunului. Unele datează din Egipt, Babilon, iar altele din Roma antică. Cert este ca săpunul s-a fabricat din grăsime de animal şi cenuşă de plante. Legenda istoriseşte că femeile romane care spălau rufele la rău, au descoperit în apa Tibrului şi pe malurile sale un fel de clei alunecos. Spălând pe malurile apei, femeile au observant că hainele se curăţau mult mai rapid şi mult mai uşor în contact cu cleiul misterios. Cleiul alunecos era un compus de grăsime animală şi cenuşă rezultat din sacrificarea anumalelor pe altarele de foc iar grăsimea scursă se amesteca cenușa vetrelor. Obţinerea săpunului este pură alchimie. Cert este că din tot ce am studiat, fabricarea săpunului în decursul istoriei s-a redus la grăsime animală şi cenuşă.

Cu timpul, omul a devenit modern şi a utilizat la fabricarea săpunului şi uleiuri vegetale. Atenţie, însă! Obţinute prin procedee care presupun substanţe de sinteză, substanţe industriale şi deşeuri petroliere, uleiurile vegetale sunt extreme de periculoase, nu numai în săpunuri dar, în mod special, în alimentaţie. Noi, acia în Apuseniii de poveste, în lumea legendară a moţilor şi hunilor, am păstrat tradiţia milenară a preparării săpunului din grăsime. Grăsimea animală va neutraliza alchimic soda caustică iar rezultatul va fi unul compatibil cu pielea ta. Grăsimea animală utilizată la săpunuri este ingredientul cheie, ingredient care va conferi săpunului din Apuseniii de poveste naturalul pe care tu îl cauţi. Săpunul preparat în Apuseniii de poveste este fabricat din grăsime naturală de animal, apa de ploaie îngheţată şi topită şi plante cu proprietăţi vindecătoare. Zababa Ghyna va adauga un ingredient secret care va transforma săpunul APUR în medicament pentru pielea ta. Trebuie să te gândeşti în mod serios dacă permiţi ca în corpul tău să pătrundă substanţe neprietenoase! Cumpără un săpun care să fie hrană pentru corpul tău!

CREMĂ – MĂRUL-LUPULUI

CREMĂ – MĂRUL-LUPULUI

Mărul-lupului este o plantă medicinală care crește la marginea pădurilor, prin tufărișuri, de-a lungul căilor ferate, în zone de câmpie, dar și de deal. Aceasta este o plantă perenă, foarte rezistentă, care se regenerează extrem de repede. Mărul-lupului are proprietăți antiparazitare, antispasmodice, antiinflamatorii, digestive, astringente, antibiotice, diaforetice, emenagoge, tonice, regenerante și vulnerare (cicatrizante).

Datorită acestor calități, crema cu mărul lupului poate fi folosită ca remediu pentru o serie de probleme, cum ar fi răni, eczeme, arsuri sau plăgi postoperatorii care sângerează și se vindecă greu. De asemenea, poate fi folosită ca remediu pentru tratarea fisurilor anale și sângerărilor hemoroidale, a candidozelor și altor infecții genitale, a dermatozelor.

Mărul-lupului aparține unei familii de plante mai puțin răspândite, astfel că unele substanțe pe care le conține nu pot fi găsite în alte plante medicinale. Ne referim în special la acidul aristolochic, alantoina și aristolochina, substanțe cărora li se adaugă și colina, diferite taninuri, uleiuri esențiale și rășini.

Prezența acidului aristolochic face ca mărul-lupului să stimuleze sistemul imunitar și să grăbească vindecarea leziunilor infectate, fiindu-i atribuite totodată și proprietăți antitumorale. În același timp, alantoina facilitează refacerea pielii și grăbește vindecarea leziunilor.

Primul organ care se bucură de efectele pozitive ale cremei pe bază de mărul-lupului este pielea. Îmbunătățește sănătatea epidermei; ameliorează imperfecțiunile pielii; previne apariția proceselor inflamatoare; ”corectează” probleme precum: pete, eczeme, ulcerații, dermatite, acnee, varice, micoze, bătături și crăpături. De asemenea, remediile care au în componență mărul-lupului includ ca indicații clinice următoarele patologii: ulcere varicoase; vene hemoroidale; furunculi; prurit; zona zoster; psoriazis.

Mărul-lupului are o influență favorabilă și asupra circulației sanguine. Desigur, este vorba tot despre aplicări externe ale plantei medicinale. Astfel, beneficiile sale se extind și includ: activează fluxul sanguin; dilată capilarele și venele; favorizează circulația; intensifică detoxifierea.

Este indicat și ca adjuvant în caz de cancer, cancer al cavităţii bucale, leziuni canceroase, cancer de piele al buzei şi gâtului, cancer de colon, cancer rectal, ademon de prostată sau genital extem, cancer genital.
În trecut, o altă utilizare obișnuită a plantei era de a stimula travaliul și a ajuta la naștere. De asemenea, după naștere, planta era utilizată pentru a preveni infecțiile uterine.
Dat fiind potențialul letal al plantei, remediile se vor folosi doar extern, pe piele, atâta timp cât nu există alergii la vreuna dintre substanțele active și niciodată pe leziuni deschise. Din acest punct de vedere, poți folosi fără riscuri un unguent natural.

CREMĂ – FLORI DE LILIAC

CREMĂ – FLORI DE LILIAC

Florile de liliac sunt folosite în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri. Pe vremuri, florile de liliac erau consumate pentru eliminarea paraziților intestinali, dar și pentru tratarea malariei. În secolul al XIX-lea, medicii foloseau florile de liliac pentru tratarea frigurilor.

Florile de liliac sunt benefice în ameliorarea sau chiar tratarea durerilor de dinți și de măsele, în prevenirea și tratarea balonării, în ameliorarea durerilor reumatice, curățarea pielii, tratarea arsurilor, cicatrizarea pielii, în ameliorarea durerilor articulare. De asemenea, sunt benefice pentru pacienții diagnosticați cu diabet.

Pielea se va reface mai repede după arsurile solare, va fi mai strălucitoare, iar ciupercile de la nivelul pielii dispar dacă utilizăm florile de liliac în cremă. Proprietățile sale antiseptice și antibacteriene sunt deja cunoscute. În cazul în care suferi de psoriazis, eczemă, acnee sau rozacee, floarea de liliac te poate ajuta să ai din nou un ten curat și sănătos, fără deshidratare, descuamare sau cicatrici.


Chinezii foloseau liliacul pentru tratarea degerăturilor. Petalele de liliac ar putea reduce riscul de dezvoltare al cataractei, se previne denegerescența maculară. Florile de liliac sunt bune și pentru femei, pentru tratarea crampelor menstruale, pentru hemoroizii sângerânzi, pentru rupturi de capilare.

Florile şi frunzele de liliac conţin zaharoză, sirigină, emulsină, invertină, siringopicrină şi alte elemente active care le conferă proprietăţi astringente, revulsive, tonice, calmante, vasodilatatoare, vermifuge, decolorante, stomahice, antireumatice. Este comestibilă și poate deveni un aliat esențial în lupta împotriva semnelor de îmbătrânire și a petelor pigmentare.

Crema din flori de liliac este recomandat ca remediu pentru vânătăi, zgârieturi, răni, ameliorarea nevralgiilor, a durerilor provocate de artrită.

CREMĂ – ARNICĂ

CREMĂ – ARNICĂ

Arnica montană este o plantă ierboasă perenă ce crește în regiunile de munte, protejată în România, împodobind pășunile cu florile ei galbene-aurii. Poporul o mai numește podbal de munte, carul-pădurilor, cujdă sau carul-zânelor. De la această plantă se folosesc florile , mai rar planta întreagă și chiar rădăcina.

Principalele substanțe active din arnică sunt lactone sesquiterpenice (helenalina și dihidrohelenalina), triterpene pentaciclice, uleiuri volatile (timol, metil- etrer, esterii timolului), fitosteroli, carotenoide, flavonozide, taninuri. Acestea au proprietați antiinflamatorii, analgezice, antibacteriene, antifungice, cicatrizante, tonice si antiechimotice, făcând ca arnica să fie folosită pentru a trata numeroase probleme ale pielii, dar și ale musculaturii și articulațiilor.  Cele mai multe produse pe bază de arnică sunt destinate aplicării externe, administrarea internă fiind mai rar intâlnită.

Preparatele din arnică sunt indicate pentru uz extern îmbunătătățind circulația periferică la nivelul extremităților, calmează durerile articulare, reumatice și musculare, precum și pe cele datorate contuziilor, hematoamelor, inflamației tendoanelor, entorselor, luxațiilor, întinderilor musculare și fracturilor. Stimulează procesul de regenerare a țesuturilor, grăbind vindecarea.

Crema cu arnică din Apuseniii de poveste este recomandată în iritații cutanate, chiar și înțepături de insecte, dermatită seboreică, micoze cutanate, acnee.

TINCTURĂ NUCĂ VERDE ȘI MIERE

TINCTURĂ NUCĂ VERDE ȘI MIERE

DIN ÎNVĂȚĂTURILE LUI MOȘ YON ȘI ALE ZABABEI GHYNA

NUCĂ VERDE ȘI MIERE

Tinctura din nuci verzi și miere, antideparazitar și electrolitic natural.

Educația medicală nu ne-a permis să descifrăm cu adevărat omul și modul prin care să utilizăm Mama Natură cu întreaga sa bogăție divină pentru tratarea trupului și sufletului. De aceea, oamenii astăzi încearcă disperați tot soiul de remedii dintre care majoritatea nu fac ceea ce promit.

De-a lungul vieții am studiat numeroase învățături și am aplicat unele dintre cele mai revoluționare tratamente, însă nu am obținut vindecarea. Începem să constatăm că, în esență, vindecarea este un concept mult mai complex decât ni s-a spus, iar el incumbă un întreg mediu de viață. Cu toate acestea, omul încearcă să descopere cele mai eficiente căi.

Pentru mine, totul a început în momentul în care m-am stabilit în Munții Apuseni! Descoperind natura și aplicând legile ei imuabile, am învățat să citesc codurile pe care fiecare individ ar trebui să le aplice în viața sa dacă dorește să se îmbunătățească și să se vindece.

Studiind fitoterapia și Știința MOȘON am descifrat secrete care mi-au permis să descopăr și să gerez modul în care funcționează organismul uman. Eu știu astăzi că nu poți avea o sănătate stabilă dacă nu te deparazitezi și nu reglezi structura electrolitică a corpului.

Odată înțeleasă, această idee m-a determinat să observ și să constat că animalele, și în mod special căprițele pe care le cresc și cu care trăiesc în simbioză, au instinctul de a se deparazita.

Căprițele consumă o varietate de plante care au rolul de a le deparazita și de a restabili echilibrul la nivelul microbiomului. Una dintre plantele deparazitare cele mai eficiente este frunza de nuc.

Fructul nucului are, de asemenea, proprietăți antideparazitare, antiinfecțioase, antifungice.

Nuca verde a devenit pentru noi, elixir, mai ales că lecțiile de paleo-paraantrapologie de la Moș Yon au revelat pentru mine o lume fascinantă a electroliților, electroliți pe care îi descoperim din belșug în fructul de nuc.

Zababa Ghyna prepară tincturi, bitere și lichioruri cu adevărată măiestrie cu mulți ani în urmă, tradiție care i-a fost lăsată moștenire de la mama ei, Paraschieva.

Astfel, aducând împreună cunoașterea MOȘON și priceperea ancestrală a zababei Ghyna, am pornit în aventura herbo-antropologică și fitoterapeutică!

Deparazitarea este, pentru majoritatea, un concept abstract.

Am fost educați spre vaccinare, dar nu am înțeles microbul. De altfel, parazitologia este partea esențială a medicinei căreia, din păcate, i se atribuie doar câteva pagini din întreaga panoplie medicală.

Deparazitarea este esențială pentru orice ființă umană, în mod special pentru cei care și-au pierdut microbiomul și le-a fost modificată geometria microbiană prin alimentația modificată genetic.

De deparazitarea organismului se ocupă și electroliții, dar subiectul este de breaking news, cum se exprimă Moș Yon-ul, și va fi prezentat în detaliu în viitor. Cert este că deparazitarea, la un nivel superior de cercetare, reprezintă reconstrucția microbiomului.

Deocamdată, rămânem la nivelul lumesc de a decripta conceptul de parazit și ne referim la deparazitare ca la o maladie care trebuie tratată. Și, da! Parazitoza este una dintre principalele maladii, despre care însă omul nu știe pentru că nu a fost educat în sensul ei.

ADEVĂRATA MEDICINĂ ESTE MEDIUL, IAR MEDIUL ESTE REMEDIUL

Un excelent deparazitar este Nuca Neagră pe care o descoperiți între Elixire cuprice din Apusenii de poveste, cotat cel mai concentrat și pur produs de pe piața de remedii naturiste din România. Însă și tinctura preparată din Nucă Verde este un remediu extrem de eficient în combaterea paraziților intestinali care consumă țesut, sucuri organice produse de corpul tău, precum și hormoni și nutrienți.

Tictura de Nucă Verde este o sursă naturală de electroliți. Cum vă spuneam, există un mister care nu a fost înțeles de specialiști, legătura între electroliți și natura parazitului. Mineralele sunt anti-deparazitare. Este adevărat, subiectul are iz de mare mister dar el este simplu și cât se poate de logic. Pe larg, acest subiect va fi expus într-un articol viitor deoarece necesită o cercetare extrem de elaborata. Deocamdată, tot ce se relevă este legătura între complexul electrolitic și natura parazitului.

Astfel, în cura de deparazitare a organismului de lambrrii, oxiuri, giardia și cele 250 de specii pe care Dr. Hulda Regehr Clark le descrie în lucrarea Vindecarea tuturor formelor de cancer, tinctura din nuci verzi este esențială.

Pe lângă rolul său esențial deparazitar, nuca verde și produsele derivate au multiple beneficii și sunt vitale în tratarea maladiilor ca: faringită, rinită cronică, stomatite, acnee, maladii cerebrale, gingivite, gută, astm, leucemie, hipo-hiper tiroidism, noduli tiroidieni, infecții urinare, pietre la fiere, obezitate, anemie, herpes, negi, otită, diabet, reumatism, artroze, tuberculoză, infecții streptococice și stafilococice.

Nucile verzi sunt surse bogate în complexul de vitamine B, C și E, minerale precum potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier, iod, seleniu și zinc și acizi grași nesaturați, acid folic, fibre și proteine.

Miezul nucilor este o uzină de substanțe benefice: apa (3-5%), grăsimi (52,0-77,5%), substanțe proteice (12-25%) din grupa globulinelor, săruri minerale, provitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2, biotină, colină), vitaminele C, E, F, P. Valoarea energetică a miezului de nuca este in medie de 700 kcal la suta de grame.